Platforma economică și fiscală a USL ar putea fi dată publicității săptămâna viitoare

de Alexandra BĂLAN Joi, 07 Aprilie 2011 405
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, la Tulcea, că platforma economică și fiscală a USL a fost finalizată și va fi făcută publică cel mai probabil săptămâna viitoare. "Platforma economică și fiscală a USL pe care am considerat-o o prioritate este încheiată și săptămâna viitoare ar putea fi dată publicității. Pornind de la ea, am decis ieri (n.r. marți), în forurile partidelor, oamenii care vor constitui grupurile de lucru pentru marile domenii și politici publice din sănătate, educație etc", a declarat, într-o conferință de presă, Crin Antonescu. Liderul liberalilor s-a arătat nemulțumit pentru faptul că niciunul dintre programele celor trei partide care formează USL nu a fost comentat. "Cât timp nu ai publicat un program, toată lumea se dă peste cap, pare că nu mai poate trăi fără program și când ai făcut programul nimeni nu se mai uită la el. Dar a comentat cineva programul că este bun sau rău?", a menționat președintele PNL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei