Sâmbătă, 06 Iunie 2026

PLUS cere soluții pentru decontul transportului elevilor în județul Constanța

de Cuget Liber Luni, 11 Februarie 2019 402 < 1 min citire
PLUS cere soluții pentru decontul transportului elevilor în județul Constanța
Grupul de Inițiativă Județeană a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) atrage atenția asupra situației grave create de deciziile administrative luate de către Consiliul Județean Constanța, decizii care afectează procesul de învățământ și cresc șansele abandonului școlar aflat deja la cote alarmante. 
"Conform unui studiu realizat de UNICEF, România este țara cu cei mai mulți elevi din Uniunea Europeană care abandonează școala. Doi din zece elevi ajung să renunțe la școală, iar cei mai mulți dintre aceștia sunt din mediul rural și provin din familii sărace. În acest sens Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate - PLUS propune ca atât administrațiile locale, cât și cea județeană să conlucreze și să elaboreze un cadru general de decontare a costurilor transportului elevilor, inclusiv prin introducerea unor prevederi clare în regulamentul de transport public al județului Constanța. Viitorul copiilor noștri nu trebuie să devină o temă de dispută politică, toate partidele fiind obligate să găsească soluții care să vină în sprijinul educației tinerilor", au transmis reprezentanții Grupului de Inițiativă Județeană a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate. 
Taguri
Articolul anterior Gabriel Oprea: "România se află pe un drum greșit"
Articolul următor Ce filme puteți viziona la Cinema Cityplex Tomis Mall

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei