Partidul Mișcarea Populară nu a primit o invitație oficială la negocierea privind unificarea dreptei, spune Cristian Diaconescu, membru al PMP. În opinia sa, partidul ar trebui să aștepte să vadă mai întâi care sunt proiectele PDL și PNL și apoi să ia o decizie dacă se alătură sau nu noii construcții.
- Publicitate -
"Nu există niciun fel de invitație. Și e bine că e așa, pentru că, din punct de vedere principial politic, ce fac dânșii asigură evident un echilibru, ceva mai important decât este acum. Uitați-vă ce se întâmplă în Parlament, în structurile locale. Înțeleg că vor fi în opoziție, ceea ce va presupune, și ca proces de fuziune, o mișcare serioasă, mai ales pentru liberali. Ceea ce aș dori este, indiferent dacă fac o fuziune sau ce fac, să prezinte un program politic. Deocamdată nu am văzut decât niște lideri, enunțându-se ideea că unitatea duce la candidat la președinție care să se opună candidatului din partea cealaltă. Cred că e nevoie de ceva mai mult", a declarat Cristian Diaconescu.
În ceea ce privește cooptarea Partidului Mișcarea Populară în alianța dintre liberali și democrat-liberali, Cristian Diaconescu spune că cele două formațiuni și-ar dori electoratul lui Traian Băsescu, dar fără Traian Băsescu și Elena Udrea.