Duminică, 07 Iunie 2026

Deși nu are candidați, PNG Constanța se pregătește pentru campania la europarlamentare

de Ada CODĂU Vineri, 10 Aprilie 2009 454 1 min citire
Pe 7 mai, data demarării oficiale a campaniei electorale pentru europarlamentare, penegiștii constănțeni se reactivează. Concret, liderul Organizației Județene a PNG Constanța, Gigi Alexa, a declarat ieri, pentru "Cuget Liber", că penegiștii de la malul mării vor susține, în această campanie, candidatura fostului lor lider, Gigi Becali, candidat acum pe listele PRM.
Dacă în urmă cu aproximativ patru luni președintele PNG Constanța declara că activitatea organizației tomitane va fi suspendată pe o perioadă nedeterminată și că, de asemenea, "șansele de revenire a penegiștilor constănțeni sunt aproape de zero", iată că recent anunțata candidatură a lui Gigi Becali pe lista PRM la europarlamentare i-a readus la viață. Astfel, în contextul proximei competiții electorale, liderii județeni se bazează pe aleșii locali PNG din județ: "Avem, totuși, 24 de consilieri și patru viceprimari PNG, ceea ce nu este deloc de neglijat", a declarat Alexa.
În ceea ce privește șansele lui Gigi Becali de a obține un mandat de eurodeputat, Alexa s-a arătat extrem de încrezător. Din acest punct de vedere, el a afirmat că "penegiștii din Constanța vor face tot posibilul ca, măcar de data aceasta, să treacă pragul".
Cât privește viitorul în plan politic al partidului, Alexa a explicat că, pentru moment, nu se pune problema unei fuziuni a PNG-ului cu PRM-ul și nici a unei colaborări cu PD-L, așa cum s-a vehiculat în presa centrală. Menționăm că, potrivit declarațiilor lui Gigi Alexa, Organizația PNG Constanța nu are candidați la alegerile pentru PE din 7 iunie și că, ceea ce până nu demult părea un partid mort și îngropat pare să revină la viață odată cu mult mediatizata candidatură a lui Becali pe listele partidului cu al cărui lider (n.r. - Corneliu Vadim Tudor) Becali a fost de nenumărate ori în conflict deschis.
Articolul anterior "Legea modificată a urbanismului va pune capăt construcțiilor abuzive"
Articolul următor Băsescu vrea să se adreseze Parlamentului, pe 14 aprilie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei