PNL Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea

de Carmen MOCANU Miercuri, 27 Martie 2024 1383
Reprezentanții PNL Constanța au transmis prin intermediul unui comunicat de presă că toate forțele de dreapta se unesc în Alianța pentru Agigea: un singur candidat pentru funcția de primar, o singură listă de consilieri.
„Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea. Am semnat protocolul de alianță electorală pe care l-am denumit, împreună, Alianța pentru Agigea, împreună cu echipele locale ale USR, PMP și ale Forței Dreptei. Susținem împreună descătușarea comunității din Agigea din ”captivitatea” în care a fost menținută de un primar abuziv”, a transmis preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă.
El a explicat că protocolul electoral presupune susținerea unui singur candidat pentru funcția de primar în persoana lui Gabriel Ciobanu și a unei liste comune de consilieri din care fac parte cei mai buni profesioniști din toate cele patru echipe politice PNL, USR, PMP și Forța Dreptei.
”În Agigea avem o singură opțiune: o echipă unită, de dreapta care îl susține pe Gabriel Ciobanu la funcția de primar și o listă comună de consilieri. Alianța pentru Agigea este singurul scut de demnitate, competență și fermitate care stă între cetățenii din Agigea și o gașcă abuzivă tip grup de interese condusă de primarul Cârjaliu și PSD”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.
Liberalul a mai adăugat că Alianța pentru Agigea este o alianță electorală care reunește, sub siglele celor patru forțe politice, de dreapta singura alternativă și soluție pe care comunitatea o are la corectitudine, dezvoltare și prosperitate. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei