Joi, 18 Iunie 2026

PNL contestă hotărârea privind suspendarea deciziilor BPN legate de guvernul Veștea

de Carmen MOCANU Joi, 18 Iunie 2026 48 1 min citire
PNL contestă hotărârea privind suspendarea deciziilor BPN legate de guvernul Veștea
Partidul Național Liberal a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că va ataca în termenul legal hotărârea Tribunalului Ilfov de a suspenda efectele a două decizii recente ale BPN al PNL, care aveau drept obiect conduita parlamentarilor liberali în legătură cu votarea unui eventual guvern Veștea, respectiv acceptarea unor eventuale poziții în cadrul unui asemenea guvern de către membrii de partid.
PNL informează că hotărârea Tribunalului Ilfov de azi nu afectează în niciun fel activitatea și opțiunile politice ale partidului – nici decizia de a NU vota un eventual guvern Veștea, nici organizarea Congresului Extraordinar, nici respingerea colaborării politice cu PSD. Partidul își va desfășura în continuare activitatea politică fără impedimente, pe baza propriilor decizii.
„Precizăm în același timp că Tribunalul Ilfov nu avea competența teritorială pentru a se pronunța cu privire la o astfel de cerere, competența teritorială revenind Tribunalului București, în condițiile în care sediul central al PNL se află în municipiul București.
Notăm că cererea depusă de cei 16 reclamanți a fost soluționată fără niciun fel de transparență, fără informarea PNL, fără afișarea pe portalul instanței în timp util și fără verificarea competenței instanței.
Solicităm de asemenea tuturor actorilor politici abținerea de la folosirea justiției în lupta politică. PNL nu cedează și nu-și schimbă deciziile politice în urma unor astfel de manevre”, se mai precizează în comunicat.
Taguri
Articolul anterior Iată titlurile zilei din data de 19 IUNIE ale ziarului CUGET LIBER!
Articolul următor Remorcherul a fost ranfluat și adus în Portul Midia. Doi membri ai echipajului sunt în continuare dispăruți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei