Duminică, 07 Iunie 2026

PNL nu a fost consultat în privința numirii lui Cazanciuc la Justiție

de Carmen MOCANU Joi, 11 Aprilie 2013 113 < 1 min citire
PNL nu a fost consultat în privința numirii lui Cazanciuc la Justiție
foto: adevarul.ro
Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a declarat, joi, pentru Mediafax, că PNL nu a fost consultat în privința nominalizării lui Robert Cazanciuc la Ministerul Justiției, el arătând, însă, că liberalii nu au nicio obiecție față de această numire.
"În legătură cu nominalizarea făcută, este o decizie a primului-ministru, iar ținând cont că în urma discuțiilor din USL decizia a fost ca PSD și premierul să-și asume în continuare portofoliul Justiției, precizez faptul că nu am fost consultați, însă nu avem nicio obiecțiune cu privire la nominalizarea făcută", a spus Voicu.
El a arătat că Ponta nu a invocat în cadrul USL posibilitatea ca Horia Georgescu să fie numit ministru al Justiției.
"Precizez că, în nicio ocazie, în vreo discuție în cadrul USL, domnul prim-ministru Victor Ponta nu a invocat posibilitatea numirii domnului Horia Georgescu ca ministru al Justiției", a spus Voicu, referitor la informații apărute în presă în acest sens.
Taguri
Articolul anterior Oana Zăvoranu, de urgență la Spital
Articolul următor Care este poziția oficială a IPJ Constanța despre polițistul prins în timp ce fura fier vechi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei