PNL propune un fond de urgență pentru repatrierea românilor decedați în străinătate

de Carmen MOCANU Luni, 08 August 2016 198
PNL Diaspora solicită Guvernului să creeze un fond de urgență pentru finan-țarea repatrierii corpurilor cetățenilor români decedați pe teritoriul statelor de reședință, dacă familia face dovada că nu poate suporta costurile.
"Este necesar ca statul român să arate că își respectă cetățenii și că îi are în grijă, oriunde s-ar afla ei, și considerăm că problema repatrierii cetățenilor români decedați pe teritoriul altor state se poate gestiona foarte eficient de misiunile diplomatice ale României, prin crearea unui fond de urgență special pentru acest tip de probleme, alimentat din Fondul la dispoziția prim-ministrului. Ministerul Afacerilor Externe, prin domnul ministru Lazăr Comănescu, poate iniția și susține o astfel de ordonanță de guvern care să rezolve într-un timp foarte scurt această mare problemă a României", se spune într-un comunicat de presă al PNL.
Sursa citată amintește că senatorul PNL Viorel Badea a depus un proiect legislativ în acest sens în februarie 2014, însă "guvernarea socialistă, prin majoritatea parlamentară, a împiedicat acest proiect".
"Consider că este descalificant pentru România, un stat european, să ignore faptul că sute de cetățeni români zac ani întregi în morgile din străinătate, mai ales în situația în care, de opt ani, românii din diaspora solicită guvernelor de la București crearea unui fond de urgență pentru repatrierea celor care mor la muncă în străinătate și ale căror familii nevoiașe nu-i pot aduce acasă", a declarat Viorel Badea, președinte al PNL Diaspora, potrivit comunicatului amintit. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei