Duminică, 07 Iunie 2026

Lider PDL: "PNL să iasă de la guvernare, să-și spele păcatele, să-și ceară scuze că a mințit poporul și discutăm"

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 22 Februarie 2014 188 2 min citire
"PNL să iasă de la guvernare, să-și spele păcatele, să-și ceară scuze că a mințit poporul și discutăm"
Vicepreședintele PDL Ioan Oltean declară că PDL vrea să creeze pe dreapta un partid mare ca alternativă la USD, care ar putea discuta cu PNL după ce iese de la guvernare.
Vicepreședintele PDL Ioan Oltean a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă, dacă este liber locul principal de pe dreapta pentru ca PNL să devină principalul partid de opoziție.
"Toată lumea care este conștientă și cu picioarele pe pământ realizează că, în acest moment, singurul partid de dreapta este PDL și că eșichierul politic românesc de dreapta este ocupat, în ultimii trei ani, fără să fiu lipsit de modestie și să exagerez, de PDL. Odată intrat într-o asociere politică cu PSD, partid veritabil de stânga, PNL și-a pierdut toată autentica poziție de dreapta. PNL nu poate, în momentul acesta, nici măcar în glumă, să spună că este un partid de dreapta", a răspuns Oltean.
El a declarat că pentru a redeveni partid de dreapta, PNL va trebui să iasă de la guvernare, să-și spele păcatele, să intre într-o perioadă de penitență, să facă dovada că îi pare rău pentru ce a făcut, să ceară scuze poporului acesta pentru că l-a mințit și batjocorit în ultimii trei ani și să încerce să se solidarizeze - dacă poate - cu partidele de dreapta care există pentru a dezvolta o politică de dreapta.
"În momentul acesta, PNL nu poate fi considerat un partid de dreapta și PDL nu are niciun motiv, nu are niciun interes în momentul acesta să gândească o posibilă colaborare cu PNL. Noi suntem interesați să dezvoltăm dreapta, să se creeze pe dreapta un singur partid mare ca o alternativă viabilă, serioasă, de durată lungă, la ceea ce este astăzi PSD sau USD. Dar, deocamdată, PNL nu se înscrie într-o asemenea optică și într-un asemenea proiect. Să iasă de la guvernare, să-și spele păcatele, să-și ceară scuze că a mințit poporul și pe urmă discutăm", a spus Oltean. 
Taguri
Articolul anterior Guvernul României va oferi sprijin concret Republicii Moldova
Articolul următor Câți bani poți câștiga la tragerile loto de duminică

Comentează știrea

bok
22 februarie 2014
iesi afara javra ordinara

javre portocalii, va mai voteaza dracu!!

hermes
23 februarie 2014
Mazarea in exces dauneaza sanatatii

Mai bok, pot sa pun pariu ca ori iei uleiul si zaharul de la mazare ori stai in ghettoul din tomis nord creeat de aceeasi leguma....

Răspuns la: iesi afara javra ordinara
Adăugat de : bok, 22 februarie 2014
javre portocalii, va mai voteaza dracu!!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei