Conducerea centrală a PNL a decis, la ultima ședință, ca liderii filialelor care nu își plătesc datoriile către partid în cel mult două săp-tămâni să fie schimbați din funcție. Potrivit unor surse din partid, aproape jumătate dintre filiale sunt rău platnice.
- Publicitate -
Contactat telefonic, liderul PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, a spus că filiala pe care o conduce a fost mereu cu plata la zi, astfel că liberalii de la malul mării nu au restanțe.
"PNL Constanța nu are datorii. Am fost mereu conștiincioși, am avut grijă să nu fim restanțieri", a declarat Gheorghe Dragomir.
În altă ordine de idei, decizia ca liderii filialelor care nu își plătesc datoriile către partid să fie schimbați din funcție nu este prima încercare a PNL de a colecta sumele de bani care ar trebui să ajungă din teritoriu către centru pentru a acoperi dato-riile pe care partidului le-a acumulat în urma campaniilor electorale anterioare și a celorlalte obligații de plată.
La începutul anului, o treime dintre liberalii care au participat la una dintre ședințele BPN nu au putut vota pentru că nu și-au achitat cotizațiile la partid, declara secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, la finalul ședinței din 26 ianuarie.