PP-DD a înregistrat o primă victorie la nivel parlamentar, după ce Camera Deputaților a votat propunerea PP-DD de a soluționa favorabil solicitările kinetoterapeuților din România. Propunerea grupului parlamentar PP-DD pentru proiectul de lege privind înființarea ordinului kinetoterapeuților a fost votată de reprezentanții puterii. Viceliderul grupului PP-DD, Tudor Ciuhodaru, a solicitat reglemen-tarea acestei profesii în România în confor-mitate cu cerințele celor care lucrează în domeniu. Argumentele PP-DD au fost clare și pentru reprezentanții puterii și țin de modul de formare, de sumele cheltuite în sistemul de învățământ și de diferențele de denumire și salarizare în această meserie. Ca urmare, propunerea a primit 71 de voturi "pentru", de la cei 90 de deputați prezenți. Voturile "pentru" au venit de la 35 de deputați PSD, 18 PNL și cinci de la PC. "Noi vrem ca politica să ofere soluții și nu doar discuții între politicieni și sperăm ca și celelalte propuneri legislative privind dublarea salariilor rezidenților și anularea taxei auto, aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, să fie votate de reprezentanții puterii. PP-DD a reușit să convingă puterea de justețea demersului și să arate că poate oferi argumente și rezolvări favorabile pentru problemele românilor. Sperăm că și celelalte inițiative legislative bune pentru oameni să înregistreze același succes chiar dacă vin de la reprezentanții opoziției", au transmis cei de la PP-DD, într-un comunicat de presă.
- Publicitate -