Duminică, 07 Iunie 2026

Prefectul Palaz cere primăriilor să dea în proprietatea bisericilor terenurile aflate în folosință

de Ada CODĂU Miercuri, 11 Noiembrie 2009 1073 1 min citire
Prefectul Claudiu Palaz a transmis, în cursul zilei de ieri, o solicitare către toate administrațiile publice locale din județul Constanța în ideea inițierii unor proiecte de consiliu local prin care locașurile de cult care se află în raza unității administrativ-teritoriale să devină proprietare ale terenurilor asupra cărora dețin drepturi de folosință.
Concret, reprezentantul Guvernului în teritoriu invocă Articolul 1 al Legii 239/2007 care se referă la reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosința unităților de cult în care se precizează că "imobilele aflate în proprietatea statului ori a unităților administrativ-teritoriale, care au fost atribuite în folosință gratuită cultelor religioase după data de 1 ianuarie 1990, pot fi transmise fără plată în proprietatea unităților de cult deținătoare, în condițiile prezentei legi". În ceea ce privește imobilele, este vorba, așa cum se arată în comunicat, de acele terenuri atribuite în folosință după 1 ianuarie 1990, în scopul edificării unor locașuri de cult sau a unor clădiri cu destinație administrativă, educațională, de asistență socială, precum și de anexele acestora.
Prefectul Palaz a ținut să menționeze că, așa cum a anunțat în ședința de vineri a Comisiei Județene de Fond Funciar, va face, potrivit atribuțiilor care îi revin, toate demersurile necesare pentru a sprijini instituția Bisericii în aplicarea prevederilor legii privind reglementarea regimului juridic al imobilelor aflate în folosința locașelor de cult.
Taguri
Articolul anterior Primarul din Tuzla e decis să dizolve Consiliul Local după alegerile prezidențiale
Articolul următor Sindicatul și administrația companiei "Daewoo - Mangalia" se războiesc în justiție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei