Prefectul Dănuț Culețu a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că la tipărirea buletinelor de vot pentru turul doi al alegerilor locale au fost respectate dispozițiile legale. Prefectul a răspuns astfel unei sesizări a PSD către Biroul Electoral Județean, în care se semnalau deficiențe la așezarea în pagină a patrulaterelor cu numele candidaților.
- Publicitate -
Prefectul Dănuț Culețu a mai adăugat că legea prevede doar două situații în care buletinele trebuie retipărite: când se greșește numele candidaților sau când sunt tipărite greșit numele sau siglele partidelor, iar niciunul dintre aceste cazuri nu face obiectul sesizării PSD.