În Sala de Conferințe a Instituției Prefectului a avut loc, ieri, o nouă ședință a Colegiului prefectural, în care s-au dezbătut o serie de subiecte, printre care și constituirea și funcționarea Comisiilor mixte de control pentru supravegherea condițiilor de desfacere a produselor agroalimentare și pentru protecția stării de sănătate a populației, în perioada premergătoare și în timpul sărbătorilor de Paști, și prezentarea programului pentru asigurarea ordinii și liniștii publice pe perioada sărbătorilor pascale.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat de presă, Colegiul prefectural a mai analizat și încasările la bugetul consolidat pe primele două luni ale anului 2010.
Referitor la măsurile de siguranță, s-a stabilit constituirea a cinci echipe mixte de control formate din instituțiile cu atribuții specifice, care vor acționa pe raza localităților Mangalia, Constanța, Medgidia, Cernavodă, Hârșova, Năvodari, începând cu data de 29.03.2010. În ceea ce privește situația încasărilor la bugetul de stat, s-a constatat o reducere a acestora datorită crizei economice, preconizându-se însă ca în perioada sezonului estival să cunoască o traiectorie ascendentă.
În plus, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța și Administrația Dobrogea Litoral au prezentat rezultatele verificărilor igienizării cursurilor de apă și asigurării scurgerii apelor în zonele podurilor și podețelor, în urma cărora s-au constatat 21 de deficiențe, pentru care s-au întocmit planuri de măsuri în vederea remedierii urmând a fi monitorizate în continuare.