"Instituția Prefectului nu are printre prerogative demolarea construcțiilor ilegale, aceasta este o atribuție a Primăriei în colaborare cu DADL", se arată
- Publicitate -
într-un comunicat de presă al Prefecturii Constanța, la doar o zi după ce primarul Radu Mazăre îl acuzase pe prefectul Dănuț Culețu că ar fi luat șpagă ca
să nu dărâme beach-barurile din Mamaia care nu au fost prevăzute în PUZ.
În comunicatul trimis ieri de Instituția Prefectului Constanța se menționează că prefectul Culețu "a sprijinit în cadrul unei ședințe de consiliu local municipal, desfășurată în luna februarie a acestui an, aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru administrarea plajelor". De asemenea, în comunicat se atrage atenția și asupra faptului că "solidaritatea autorităților locale pentru buna desfășurare a sezonului estival a fost atunci manifestată și de către primarul municipiului".
"Sper ca primarul Radu Mazăre să colaboreze eficient, conform atribuțiilor ce îi revin, pentru organizarea în cele mai bune condiții a tuturor activităților de
pe litoral, utilizând resursele mediatice pentru informarea corectă a cetățenilor și probând acuzațiile de mită aduse recent, cu nominalizarea persoanelor implicate, astfel încât să fie sesizate autoritățile competente" a declarat ieri Culețu, respingând astfel declarațiile de la începutul acestei săptămâni făcute de primarul social democrat Radu Mazăre.