Duminică, 07 Iunie 2026

Pregătiri pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la Cumpăna

de Carmen MOCANU Joi, 10 Octombrie 2013 113 1 min citire
Pregătiri pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la Cumpăna
Primăria comunei Cumpăna organizează mai multe evenimente prilejuite de apropierea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Sărbătoarea va începe vineri, de la ora 17.00 când va avea loc Sfântul Maslu și va continua duminică, la ora 8.30 cu Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoțit de un sobor de preoți și diaconi. În aceeași zi, de la ora 11.30 va avea loc botezul a cinci copii proveniți din centre de asistență socială. Evenimentul va fi urmat de inaugurarea și sfințirea capelei mortuare din localitate.
"Capela mortuară care urmează să fie sfințită este un edificiu pus la dispoziția celor 15.000 de locuitori ai comunei Cumpăna, în evenimentele neplăcute, care fac parte din viața noastră. Capela a fost realizată în clădirea în care a funcționat vechea cantină socială și este un așezământ mortuar necesar, fiind o dovadă de civilizație și de bună înțelepciune că suntem trecători creștini pe acest pământ", a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
Ea a mai precizat că sărbătoarea va continua și luni, 14 octombrie, de la ora 8.00, când toți cei prezenți vor participa la Sfânta Liturghie prilejuită de hramul bisericii Sfânta Cuvioasa Parascheva, care va fi încheiată cu o agapă frățească, oferită de Primăria Cumpăna unui număr de 1.000 de oameni invitați la acest periplu duhovnicesc.   
Taguri
Articolul anterior Inițiativa România Liberală își deschide filială la Constanța
Articolul următor Doar 4% din pacienții cu hepatită au acces la tratament

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei