Rectificarea bugetară va viza, în primul rând, investițiile pentru a putea să revenim cu salariile la nivelul anului 2010 și să creștem pensiile din 2011, a declarat, ieri, primul-ministru Emil Boc.
- Publicitate -
Rectificarea bugetară va avea loc probabil pe parcursul lunii august, după ce misiunea Fondului Monetar Internațional își va încheia vizita în România.
FMI efectuează în aceste zile o misiune de evaluare, a doua din noul acord cu România. Experții analizează o eventuală revizuire ușoară a proiecțiilor de creștere economică, situația fiscală, rectificarea bugetară pentru 2011, parametrii generali ai bugetului pe 2012, arieratele companiilor de stat și absorbția fondurilor europene.