Duminică, 07 Iunie 2026

Premierul Bolojan: S-a găsit o soluție ca pachetul social să fie susținut de coaliție

de Carmen MOCANU Joi, 19 Martie 2026 79 1 min citire
Premierul Bolojan: S-a găsit o soluție ca pachetul social să fie susținut de coaliție
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, joi, că s-a găsit o soluție ca pachetul social să fie susținut de coaliție, menționând că s-a căzut de acord să fie reduse cheltuielile care țineau de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe.
Bolojan a anunțat că dezbaterile asupra bugetului vor fi reluate în această după-amiază.
Aveam responsabilitatea să deblocăm discuțiile legate de buget, având în vedere problemele pe care le parcurgem în această perioadă și ținând cont de situația bugetară, de criza care ține de războiul din Golf și de tot contextul în care ne găsim. S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susținut de coaliție. Aveam două posibilități: prima - să creștem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament; nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă, pe care am căzut de acord, este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și, practic, amânarea acestora pentru anii următori", a declarat Bolojan după ședința coaliției.
El a spus că, în aceste condiții, vor fi reluate la prânz dezbaterile în Comisiile de buget.
 
Și după parcurgerea dezbaterilor, ne propunem ca în această seară să înceapă dezbaterile propriu-zise în plen și în cursul zilei de mâine să fie aprobat bugetul. Această formulă ne asigură că România are un buget aprobat în cel mai scurt timp posibil, ceea ce rezolvă câteva aspecte importante", a afirmat premierul.
Taguri
Articolul anterior Grindeanu: Amendamentul privind eliminarea CASS pentru anumite categorii va fi retras din buget
Articolul următor Dispar simbolurile Constanței. Vaporașul din zona Pescărie, pus la pământ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei