Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Premierul chinez, la Parlament: Mă simt în România ca acasă

de Cuget Liber Miercuri, 27 Noiembrie 2013 107 < 1 min citire
Premierul chinez, la Parlament: Mă simt în România ca acasă
Premierul chinez, Li Keqiang, a declarat, astăzi, în Parlament, că se simte la București ca acasă, subliniind că primirea făcută delegației chineze de către Guvernul României a fost foarte călduroasă și a reușit să transforme iarna în primăvară, transmite Mediafax.ro.
"De când am ieșit din avion am văzut că este vreme senină, de parcă ar fi primăvară", li s-a adresat premierul chinez "stimaților prieteni parlamentari".
Li Keqiang a remarcat, totodată, "aranjamentele speciale" făcute de autoritățile române.
" Guvernul României ne-a primit foarte călduros, pe mine și pe delegația mea, a făcut aranjamente speciale pentru delegația noastră și a transformat această iarnă într-o vreme frumoasă, de primăvară", a spus premierul chinez.
El a povestit că, anterior discursului în plenul Parlamentului, s-a întâlnit cu președintele Senatului, Crin Antonescu, și cu cel al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care i-au urat să se simtă ca acasă în România.
"Eu le-am spus că, deși am sosit de câteva zile în România, nu știu în ce dată suntem, pentru că nu simt că am plecat de acasă. Sunt deja acasă", a precizat Li Keqiang.
Taguri
Articolul anterior Tânăra care și-a pierdut o mână într-un accident rutier va primi 200.000 euro despăgubiri
Articolul următor Coaforul lui Kate Middleton, concediat pentru că a trădat casa regală a Marii Britanii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei