Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Premierul Ciucă laudă implicarea românilor în ajutorarea refugiaţilor ucraineni

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 18 Martie 2022 296 1 min citire
Premierul Ciucă laudă implicarea românilor în ajutorarea refugiaţilor ucraineni
Criza actuală a refugiaţilor ucraineni a demonstrat un comportament solidar şi imbatabil la nivel internaţional, iar România a dat dovadă de o rezilienţă deosebită în acest domeniu prin cooperarea exemplară între autorităţi, cetăţeni şi organizaţiile neguvernamentale, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
El a reiterat, vineri, în alocuţiunea susţinută la dezbaterea sub egida Team România, organizată de Institutul Aspen, că agresiunea declanşată de către Rusia pentru invadarea Ucrainei reprezintă un act absolut neprovocat, nejustificat şi ilegal, care încalcă toate normele internaţionale şi lumea bazată pe reguli, o agresiune inacceptabilă, soldată cu suferinţe enorme, cu valuri de refugiaţi care au depăşit 2,5 milioane de persoane, cu distrugeri de locuinţe, spitale, maternităţi, grădiniţe şi şcoli, grozăvii ale războiului regăsite azi la Herson, Harkov sau Kiev ca adevărate crime împotriva umanităţii, crime de război.
România, alături de Europa şi de lumea întreagă, se confrunta, la data declanşării conflagraţiei, cu pandemia şi efectele economice ale acesteia. Li s-a adăugat criza energetică globală, deloc ruptă de actualul război declanşat la 24 februarie. Peste toate acestea s-a adăugat utilizarea instrumentului militar pe scară largă de către Rusia, criza refugiaţilor şi perspectiva unei crize economice anunţate de problematica extrem de complexă a coerenţei lanţurilor de aprovizionare şi de rupturi în globalizare, ca urmare a sancţiunilor şi izolării impuse Rusiei şi Belarusului. Spre deosebire de momentul 2015, când un milion de migranţi din Orientul Mijlociu a zdruncinat Europa, ameninţând să o scindeze, criza actuală a refugiaţilor ucraineni a demonstrat un comportament opus, solidar şi imbatabil", a spus premierul.
Nicolae Ciucă a arătat că, în România, oamenii obişnuiţi s-au alăturat organizaţiilor neguvernamentale, celor religioase, administraţiilor publice locale şi instituţiilor guvernamentale pentru a-i ajuta pe refugiaţi, a-i găzdui, a le oferi hrană şi transport.
Taguri
Articolul anterior Preocupări pentru agricultura inteligentă adaptată climatic, la Universitatea ”Ovidius”
Articolul următor Un sfert de oră de coşmar! Tricolorii, şanse aproape nule în barajul cu Macedonia de Nord

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei