Duminică, 07 Iunie 2026

Premierul Florin Cîţu: „Puterea de cumpărare a crescut în România”

de Mircea GHIȚĂ Luni, 21 Iunie 2021 505 1 min citire
Premierul Florin Cîţu: „Puterea de cumpărare a crescut în România”
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat vineri, la Deveselu, întrebat despre creşterile de preţuri, că puterea de cumpărare a crescut.
„Dar puterea de cumpărare a crescut”, a spus premierul, după ce unul dintre participanţii la o întâlnire electorală de susţinere a candidatului PNL la Primăria Deveselu a întrebat despre inflaţie, scumpiri, salarii şi creşterile de preţuri la carburanţi.
Premierul Florin Cîţu a mai spus, la aceeaşi întâlnire electorală de la Deveselu, întrebat despre creşterea alocaţiilor pentru copii, că acestea au crescut şi anul trecut şi anul acesta şi vor fi majorate şi în anii următori, punctând că au fost mărite chiar şi într-o perioadă de criză.
Au fost mărite anul trecut alocaţiile şi se măresc în fiecare an. Au fost mărite anul acesta cu 20%. Alocaţiile au fost mărite într-o perioadă de criză, ceea ce n-a făcut nimeni în istorie", a arătat Florin Cîţu.
Premierul a punctat că Guvernul a alocat mai multe resurse pentru investiţii, aceasta fiind soluţia pentru a ieşi din pandemie cu fruntea sus.
Merg prin ţară în această perioadă, pentru a vedea exact cum am preluat România după mulţi ani de administrare ineficientă. Este nevoie de investiţii şi anul trecut am schimbat paradigma, am alocat mai multe resurse pentru investiţii şi s-a văzut că a fost soluţia să ieşim din pandemie cu fruntea sus. Continuăm în acelaşi ritm, România are nevoie de investiţii" a subliniat Florin Cîţu.
Taguri
Articolul anterior Prețul petrolului a urcat la 73,81 dolari pe baril
Articolul următor Naţionala de fotbal pe plajă a României, victorie mare în meciul cu Anglia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei