Primul-ministru Sorin Grindeanu efectuează astăzi, o vizită în Austria, unde are întâlniri programate cu cancelarul Christian Kern și cu oameni de afaceri din această țară.
- Publicitate -
Sorin Grindeanu va fi primit la Cancelaria Federală de către Christian Kern la ora 13.00, ora locală. După întrevederea tête-à-tête, vor urma un prânz de lucru și o conferință de presă comună.
Începând cu ora 15.00, Grindeanu va participa la o masă rotundă de afaceri româno-austriacă, găzduită de Camera Economică a Austriei (WKÖ). Ulterior, de la 16.30, premierul va avea discuții bilaterale cu reprezentanți ai unor companii austriece.
Seria de întrevederi de la Viena se va încheia cu o întâlnire cu guvernatorul landului Austria Inferioară, Johanna Mikl-Leitner care avea loc la Palais Niederösterreich. Cei doi oficiali vor susține declarații de presă la final.