Duminică, 07 Iunie 2026

Premierul Ilie Bolojan anunță disciplină strictă. „Bugetul trebuie corelat cu veniturile reale”

de Carmen MOCANU Miercuri, 18 Februarie 2026 103 2 min citire
Premierul Ilie Bolojan anunță disciplină strictă. „Bugetul trebuie corelat cu veniturile reale”
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că atât timp cât va deține funcția de premier nu va permite elaborarea unui buget de stat care se bazează pe premise nerealiste.
El a subliniat că prin corecțiile aduse și cele avute în vedere în continuare pentru reducerea cheltuielilor va crește capacitatea bugetului de stat de a rezolva diferite probleme.
În condițiile în care noi trebuie să atingem o țintă de deficit, anul acesta, de 6,2%, trebuie să ne gândim, (...) trebuie să găsim un echilibru între cheltuielile pe care le angajăm și veniturile pe care le avem, și atunci orice fel de propunere, care poate să vină de la partide, care poate să vină de la ministere va trebui dublată de o analiză de unde acoperim acele cheltuieli, pentru că altfel lucrurile nu pot fi închise. Și eu nu voi permite, cel puțin cât sunt premier, să facem un buget care se bazează pe niște premise nerealiste", a afirmat Ilie Bolojan, într-o emisiune la TVR 1.
În context, el a fost întrebat cât ar rezulta ca pierdere de economii la buget, față de estimările din planul inițial privind reforma administrației publice, în urma modificărilor convenite luni cu ceilalți lideri ai coaliției de guvernare, având în vedere că au fost anunțate niște excepții.
Cu cât o măsură de corecție, indiferent de care este ea, cu cât o măsură de reformă, cu cât o măsură de stimulare se adoptă mai repede, cu atât efectele ei sunt mai rapide sau costurile se reduc. (...) Exceptarea unor sectoare nu înseamnă scutirea acestora de efortul de a-și reduce cheltuielile, ci de a ține cont de specificul lor și o reducere pe care o faci în procente, care poate să fie (...), că nu se aplică la toată lumea 10%, se poate transforma în alte măsuri, dar care, ca efect combinat, anul acesta sau anii următori, înseamnă reducere", a spus Ilie Bolojan.
Taguri
Articolul anterior Accident grav pe bulevardul Aurel Vlaicu! Femeie lovită pe trecerea de pietoni
Articolul următor OFICIAL! IȘJ Constanța anunță suspendarea cursurilor elevilor în tot județul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei