Luni, 08 Iunie 2026

Premierul Nicolae Ciucă, întrevedere cu ministrul francez al Apărării

de Cuget Liber Vineri, 28 Ianuarie 2022 258 < 1 min citire
Premierul Nicolae Ciucă, întrevedere cu ministrul francez al Apărării
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, joi, discuţii cu ministrul francez al Apărării, Florence Parly, aflată în vizită în România, fiind examinate securitatea pe flancul estic şi cooperarea franco-română în domeniul securităţii şi apărării, dezvoltarea noilor abordări strategice ale UE şi NATO, respectiv evoluţiile din Mali şi regiunea Sahelului.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul Ciucă a exprimat aprecieri pentru decizia preşedintelui Franţei de creştere a prezenţei militare franceze în România, arătând că această consolidare a contribuţiei franceze la postura de descurajare şi apărare a NATO pe flancul estic şi în regiunea Mării Negre conferă şi mai multă substanţă Parteneriatului Strategic bilateral România-Franţa.
Premierul român a subliniat importanţa unităţii UE şi NATO în susţinerea principiilor care stau la baza actualei arhitecturi europene de securitate, fiind necesară descurajarea încălcării principiilor suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a statelor. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a condamnat, în context, presiunile Federaţiei Ruse şi ameninţările la adresa Ucrainei şi a subliniat importanţa sprijinirii consolidării rezilienţei şi a acordării unei atenţii speciale cooperării cu partenerii estici", se arată în comunicat.
Taguri
Articolul anterior 72 de nave și-au anunțat sosirea în porturile maritime românești
Articolul următor Proiectul „Un viitor pentru trecut-clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian”, la final

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei