Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, după reuniunea Asociației Prefecților și Subprefecților de la Odorheiu Secuiesc, că este nevoie de reorganizarea administrativ-teritorială a României, transmite Mediafax.
- Publicitate -
Întrebat, într-o conferință de presă, despre reorganizarea administrativ-teritorială a României, premierul s-a declarat convins că este nevoie de reorganizare, precizând că acest aspect nu a fost discutat la reuniunea Asociației Prefecților și Subprefecților la care a participat.
"Există un proiect la care țin, pentru că sunt convins că este nevoie de o reformă a administrației publice și, implicit, de reorganizarea administrativ - teritorială. Azi nu am vorbit despre acest lucru", a spus premierul.
Președintele Traian Băsescu declara, la începutul lunii martie, că actualul Parlament trebuie să adopte în perioada următoare Legea sănătății și Legea de reorganizare administrativ-teritorială, arătând că acestea vor întregi reforma statului.
UDMR se opune adoptării Legii privind reorganizarea administrativ-teritorială.