Duminică, 07 Iunie 2026

"Premierul spune că modificările la Legea învățământului ar putea fi făcute prin ordonanță"

de Carmen MOCANU Vineri, 08 Noiembrie 2013 77 < 1 min citire
"Premierul spune că modificările la Legea învățământului ar putea fi făcute prin ordonanță"
Premierul Victor Ponta a declarat vineri că, în cazul în care președintele Traian Băsescu va continua să blocheze proiectele de lege, modificările aduse Legii învățământului vor fi făcute prin ordonanță.
Premierul a adăugat că își asumă această decizie politică, susținând că este greu de înțeles blocarea unor legi după ce sunt adoptate de către Guvern. 
"Este foarte clar că acele modificări de lege de care are nevoie sistemul de educație vor fi sabotate de președintele Traian Băsescu, nu va promulga legi, vor fi de 5-7 ori la Curtea Constituțională. Sunt absolut de acord să adoptăm modificările cele mai importante, după ce le discutăm cu specialiști, cu sindicate, pe calea ordonanței, pentru că este clar că proiectele de lege vor fi blocate de Traian Băsescu. Nu mai stăm după blocaje. Un an este puțin, dar este lung pentru sistemul de educație", a declarat premierul, în cadrul Atelierului de educație al Partidului Social Democrat, citat de Agerpres. 
El a spus că șeful statului își asumă în acest fel răspunderea politică în cazul blocajelor legislative, având încă un an de mandat la Cotroceni. 
Taguri
Articolul anterior "Nu toate țările europene acceptă formularele medicale românești"
Articolul următor "Probabil toți actualii noștri europarlamentari se vor regăsi pe lista pentru PE"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei