Premierul vrea o soluție pentru ca micii fermieri să-și poată plăti impozitul la primărie

de Carmen MOCANU Joi, 25 Iulie 2013 74
Premierul Victor Ponta a cerut, ieri, miniștrilor de resort să găsească o soluție în baza căreia micii fermieri să nu mai fie obligați să se deplaseze până în orașul reședință pentru a plăti impozitul pe veniturile obținute în agricultură, ci să îl poată achita și la primării.
"La agricultură, am văzut că e o discuție despre micii fermieri care trebuie să meargă până la finanțe, să plătească impozitul. O să vă rog domnule vicepremier, împreună cu ministrul Dezvoltării regionale și cu Agricultura, să găsiți un protocol prin care oamenii să poată plăti la primărie, să nu trebuiască să meargă în orașul reședință", a solicitat primul-ministru, la începutul ședinței de Guvern. 
Recent, a fost semnalat faptul că baza de impozitare în agricultură s-a extins la persoanele fizice și că impozitul nu se poate plăti la primării, ci doar la administrația finanțelor publice. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei