Premiul Sakharov pentru Libertate de Gândire va fi acordat, anul acesta, în cadrul unei ceremonii organizate la Strasbourg, miercuri, 17 decembrie. Anunțul a fost făcut de președintele PE, Hans-Gert Pöttering, în luna octombrie. Ceea ce face însă ca evenimentul de anul acesta să fie unul deosebit este faptul că Premiul Sakharov împlinește 20 de ani. Creat de Parlamentul European în 1988, Premiul Sakharov a revenit, de-a lungul timpului, personalităților marcante care au luptat împotriva intoleranței, a fanatismului și a opresiunii, remarcându-se în același timp în ceea ce privește drepturile omului. De menționat este că anul acesta, valoarea premiului se ridică la 50.000 de euro.
- Publicitate -
Interesant de remarcat este că această distincție a PE revine unor oameni sau organizații care și-au dedicat viața apărării drepturilor omului plătind, de multe ori, un preț prea mare. În acest sens, printre câștigători au existat și unii care au fost închiși, care au fost persecutați sau și-au pierdut libertățile individuale sau care s-au confruntat cu exilul fiind, uneori, martori ai suferințelor îndurate de familiile lor. Potrivit site-ului oficial al PE, "Premiul Sakharov este unul dintre instrumentele cele mai vizibile ale Parlamentului European în domeniul respectării drepturilor omului".
"Sakharov" 2008 pentru un disident chinez
Premiul Sakharov pentru Libertate de Gândire revine în 2008 activistului politic chinez Hu Jia, disident și activist pentru drepturile omului în Republica Populară Chineză. Conform site-ului oficial al PE, activitatea lui Hu Jia s-a concentrat în jurul cauzelor politice, al protejării mediului înconjurător și al luptei împotriva HIV/SIDA. Hu Jia a solicitat de nenumărate ori demararea unei anchete oficiale privind masacrul din Piața Tien An Men din 1989 fiind, în prezent, coordonator al "mișcării avocaților desculți". "Acordând Premiul Sakharov lui Hu Jia, Parlamentul European aduce un omagiu luptei pentru libertate depuse zi de zi de toți apărătorii chinezi ai drepturilor omului", a declarat Hans-Gert Pöttering.