Luni, 08 Iunie 2026

Președintele Băsescu solicită Parlamentului și Guvernului adoptarea în regim de urgență a Codurilor de procedură penală și civilă

de Cuget Liber Luni, 19 Aprilie 2010 1992 < 1 min citire
Președintele Băsescu solicită Parlamentului și Guvernului adoptarea în regim de urgență a Codurilor de procedură penală și civilă
Traian Băsescu
Președintele Traian Băsescu a adresat Parlamentului și Guvernului scrisori în care semnalează necesitatea adoptării în regim de urgență a Codurilor de procedură penală și civilă și a legilor de punere în aplicare a celor patru Coduri juridice, anunță Mediafax.
Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat, pentru Mediafax, că a primit de la șeful statului o scrisoare în care se solicită adoptarea "cu celeritate" a Codurilor de procedură penală și civilă.
"Ne roagă să avem aceeași sensibilitate la adoptarea Codurilor de procedură ca în cazul Legii răspunderii fiscale și Acordului financiar cu Ford și ne mulțumește pentru aceste legi. Este o chestiune pozitivă și constructivă", a declarat Anastase.
Roberta Anastase a mai precizat că va introduce scrisoarea în ședința de astăzi a conducerii Camerei, pentru ca parlamentarii să poată lua act de cele semnalate de șeful statului.
De asemenea, președintele a adresat o scrisoare și Guvernului, în care solicită ca pe baza Codurilor penal, civil și de procedură penală și civilă să fie emise proiecte de legi privind punerea în aplicare a acestora, având în vedere apropierea raportului de țară pe Justiție al Comisiei Europene.
Taguri
Articolul anterior Jenson Button a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Chinei
Articolul următor Epoca zgaberciană

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei