Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele Băsescu susține că judecătorii CCR vor avea de luat decizii importante pentru ieșirea din criză

de Cuget Liber Joi, 10 Iunie 2010 1412 < 1 min citire
Judecătorii Curții Constituționale vor avea de luat decizii extrem de importante în perioada următoare, pentru ieșirea României din criză, a declarat președintele Traian Băsescu aseară, la ceremonia de depu-nere a jurământului de învestitură în funcția de judecător la CCR a lui Petre Lăzăroiu, informează HotNews.ro. "Doresc mult succes tuturor judecătorilor Curții Constituționale, mai ales că, în mod cert, în perioada următoare veți avea de luat decizii extrem de importante pentru ieșirea din criză a României. Profit de această ocazie pentru a vă mulțumi pentru activitatea dumneavoastră în primul meu mandat și începutul celui de-al doilea mandat", a afirmat șeful statului. El a adăugat că și-ar fi dorit ca în cadrul ceremoniei de ieri să fie învestiți trei judecători, nu unul, dar că o întârziere nu mai era posibilă. "Aș fi vrut să avem astăzi trei judecători pentru Curtea Constituțională, pentru depunerea jurământului. Cred că dificultățile care există în Parlament pentru desemnarea celorlalți doi judecători nu-mi permit să mai întârzii nominalizarea din partea președintelui. Ca atare, domnule profesor, vă doresc mult succes în mandatul, de data aceasta de nouă ani, pe care îl veți avea", i-a mai spus președintele lui Petre Lăzăroiu.
Taguri
Articolul anterior Termenele limită pentru depunerea actelor la Serviciul de Impozite și Taxe au fost prelungite
Articolul următor Consiliul Local Mangalia a aprobat realizarea studiilor de fezabilitate pentru proiecte de opt milioane de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei