Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele Iohannis a depus jurământul pentru al doilea mandat

de Cuget Liber Luni, 23 Decembrie 2019 574 < 1 min citire
Președintele Iohannis a depus jurământul pentru al doilea mandat
Președintele Klaus Iohannis a depus, sâmbătă, jurământul de învestitură în funcție pentru al doilea mandat, în fața plenului reunit al Camerei Deputaților și a Senatului.
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!", a rostit Klaus Iohannis în plenul Parlamentului.
Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a prezentat Hotărârea privind validarea alegerii președintelui României, iar ulterior șeful statului a depus jurământul de învestitură în funcție.
Președintele de ședință a citit Declarația Parlamentului cu privire la depunerea jurământului. Ulterior, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a binecuvântat învestitura președintelui României. În final, șeful statului a transmis un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului.
Mandatul președintelui este de cinci ani și se exercită de la data depunerii jurământului de învestitură în funcție.
Taguri
Articolul anterior Ludovic Orban: "Vrem să creștem vârsta de pensionare pentru polițiști"
Articolul următor Guvernul se reunește în ședință. Ce acte normative se află pe ordinea de zi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei