Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele Iohannis a retrimis la Parlament Legea locuinței

de Cuget Liber Marţi, 29 Noiembrie 2016 144 < 1 min citire
Președintele Iohannis a retrimis la Parlament Legea locuinței
Președintele Klaus Iohannis a trimis marți Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ pentru completarea Legii locuinței nr. 114 / 1996, informează Agerpres.
''Considerăm că asigurarea de locuințe pentru categoriile de persoane defavorizate impune, în mod necesar, adoptarea de măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile și, în același timp, responsabile, numai astfel statul realizându-și funcția socială prin protecția pe care dorește să o acorde unor persoane vulnerabile. Însă, deosebirea de tratament juridic între persoanele care pot beneficia de locuință socială și persoanele care pot beneficia de locuință de sprijin nu se justifică, în opinia noastră, prin raportare la criterii obiective și raționale, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament a Legii pentru completarea Legii locuinței nr. 114/1996'', se arată în cererea de reexaminare.
Taguri
Articolul anterior Bugetul general consolidat are un deficit de 1,3 miliarde de lei
Articolul următor Tinerii voluntari, premiați la Gala Crucii Roșii, filiala Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei