Duminică, 07 Iunie 2026

Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a lui Marcel Boloş ca ministru al Cercetării

de Alina DRACOPOL Vineri, 28 Ianuarie 2022 254 < 1 min citire
Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a lui Marcel Boloş ca ministru al Cercetării
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, azi, decretul privind numirea lui Marcel Boloş în funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a informat Administraţia Prezidenţială, scrie Agerpres.
Aşadar, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru de către Marcel Boloş va avea loc, astăzi, la ora 14,00, la Palatul Cotroceni.
"La data publicării prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează efectele Decretului nr. 1311/2021 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1201 din 17 decembrie 2021", mai arată Administraţia Prezidenţială.
Nominalizarea lui Marcel Boloş pentru funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării a fost validată, joi, de Biroul Politic Naţional al PNL.
Pe 15 decembrie, Florin Roman a demisionat din funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, iar pe 17 decembrie preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care l-a desemnat interimar pe ministrul Energiei, Virgil Popescu. 
Taguri
Articolul anterior Astăzi are loc ultima probă a simulării județene a Bacalaureatului
Articolul următor Imunizarea continuă! O nouă tranşă de vaccin Moderna a sosit în ţară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei