Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care își taie din atribuții

de Cuget Liber Vineri, 02 Noiembrie 2018 205 < 1 min citire
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care își taie din atribuții
Șeful statului Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede ca președintele și vicepreședinții ANCOM să fie numiți de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți și nu cu majoritatea tuturor parlamentarilor.
Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 referitoare la înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
Pe 7 iunie, președintele Klaus Iohannis a formulat o obiecție de neconstituționalitate la Curtea Constituțională, iar în urma examinării CCR a admis obiecția și a constatat că sintagmele "cu votul majorității deputaților și senatorilor" au fost introduse cu încălcarea dispozițiilor art. 77 alin. (2) din Constituție și că se impune reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare.
Pe 3 octombrie, deputații au adoptat, în calitate de for decizional, acest act normativ.
Sursă: Agerpres
Taguri
Articolul anterior La loc comanda! Elevii scapă, deocamdată, de subiectele grilă la examenele naționale
Articolul următor Invitație la film. Ce puteți viziona în acest week-end

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei