Duminică, 07 Iunie 2026

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Muntenegru

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 22 Octombrie 2024 137 < 1 min citire
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Muntenegru
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită oficială în Muntenegru, la invitaţia omologului său Jakov Milatovic.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale vizita oficială a preşedintelui României, prima la nivel de şef de stat de la stabilirea relaţiilor diplomatice, marchează un moment de referinţă în plan bilateral şi are loc în contextul unei dinamici deosebite, atât a dialogului politico-diplomatic, cât şi a celui sectorial.
Şeful statului va fi primit de preşedintele Jakov Milatovic la reşedinţa oficială din Cetinje.
Consultările politice dintre cei doi preşedinţi vor viza teme privind cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, sprijinul pentru parcursul european al Muntenegrului, principalele provocări de securitate în plan regional şi global, precizează sursa citată.
În ceea ce priveşte ariile sectoriale de cooperare, vor fi abordate oportunităţile existente pentru creşterea investiţiilor şi a schimburilor comerciale, impulsionarea contactelor în domeniile energiei, turismului, agriculturii, afacerilor interne, cercetării, educaţiei şi culturii.
Taguri
Articolul anterior Farfurioara valoroasă
Articolul următor Ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal Medgidia din actualul mandat. Iată proiectele care s-au votat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei