Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European care are loc la Bruxelles.
- Publicitate -
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, principalele teme aflate pe agenda reuniunii vizează coordonarea la nivel european în contextul pandemiei de COVID-19, agenda digitală a UE, creşterea recentă a preţurilor la energie, fenomenul migraţiei, politica comercială europeană şi relaţiile externe, cu accent pe pregătirea Summitului UE - Asia (ASEM), a Summitului Parteneriatului Estic, precum şi a reuniunilor COP 26 privind schimbările climatice şi COP 15 cu privire la biodiversitate.
În pregătirea reuniunii, preşedintele Iohannis a participat, luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu omologul din Lituania şi cu premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia.
Potrivit Agerpres, Administraţia Prezidenţială a transmis după această videoconferinţă că şeful statului a evidenţiat criza în care se află România în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19, arătând că rata de vaccinare scăzută a contribuit semnificativ la această situaţie. El a menţionat că România a activat Mecanismul european de protecţie civilă şi a mulţumit statelor membre care au oferit deja sprijin ţării noastre.
Cu privire la situaţia din energie, preşedintele a subliniat că majorarea semnificativă a preţurilor la energie constituie o preocupare majoră pentru România, având în vedere impactul pe care îl are asupra cetăţenilor, întreprinderilor şi, în special, asupra consumatorilor vulnerabili.
Şeful statului a evidenţiat necesitatea identificării rapide de soluţii eficiente pe termen scurt, deoarece criza energetică actuală va avea efecte serioase la nivelul tuturor ţărilor UE, cu profund impact socio-economic, atât la nivelul consumatorilor casnici, al populaţiei, cât şi la nivelul economiilor în general, afectând competitivitatea industriilor. Preşedintele a atras atenţia că este nevoie, totodată, şi de o abordare pe termen mediu şi lung, care să ţintească problemele structurale ale sectorului energetic, dar şi pe cele ale pieţei comune în domeniul energiei.