Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea, declară că președintele Traian Băsescu le solicită politicienilor "să nu-l implice în niciun fel în eventualele dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale". Potrivit Mediafax, Președinția a publicat un comunicat referitor la "Zvonurile potrivit cărora președintele României, domnul Traian Băsescu, ar fi implicat în eventualele dispute din interiorul USL".
- Publicitate -
"Referitor la zvonurile, vehiculate de o parte a presei în cursul dimineții de miercuri, 12 decembrie a.c., potrivit cărora președintele României, domnul Traian Băsescu, ar fi implicat în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale (USL), purtătorul de cuvânt al președintelui României, domnul Bogdan Oprea, face următoarea declarație: «Domnul președinte Traian Băsescu le solicită politicienilor să nu-l implice în niciun fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale. De asemenea, domnul președinte Traian Băsescu face un apel la jurnaliști ca, atunci când primesc o informație neoficială care-l implică pe președintele României sau Administrația Prezidențială, să o verifice în mod oficial înainte de difuzare pentru a evita, astfel, lansarea unor dezinformări în spațiul public»", se arată în co-municat.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, că deține informații că șeful statului ar fi contactat o persoană din PSD pentru a-i propune poziția de premier, însă acest lucru nu s-ar fi materializat, menționând că i s-ar fi confirmat acest lucru din "expresia" persoanei respective.