Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele Nicușor Dan contestă la CCR legea privind cota de 40% sportivi români

de Carmen MOCANU Miercuri, 17 Decembrie 2025 164 1 min citire
Președintele Nicușor Dan contestă la CCR legea privind cota de 40% sportivi români
Președintele Nicușor Dan a transmis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competițiile naționale oficiale să fie români, motivând că actul normativ este discriminatoriu.
'Susțin ferm obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi și de a investi în formarea lor. Aceste scopuri sunt legitime și necesare. Totuși, ele trebuie realizate cu respectarea Constituției României și a dreptului Uniunii Europene, la care România este parte', a scris șeful statului, marți, pe Facebook.
El consideră că legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, consacrate atât de Constituție, cât și de tratatele europene, prin raportarea directă la cetățenia sportivilor.
În plus, susține președintele, legea afectează dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor europeni la competițiile naționale.
Totodată, în opinia sa, nu se respectă cerințele de calitate și claritate a legii, inclusiv prin stabilirea unor sancțiuni contravenționale care depășesc cadrul general prevăzut de legislația în vigoare, fără o derogare expresă.
'Experiența altor state europene și regulamentele UEFA arată că sprijinirea sportivilor formați local se poate face eficient fără criterii bazate pe cetățenie, ci prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare', subliniază șeful statului.
Taguri
Articolul anterior "Bună dimineața, Constanța!" cu Andreea Andronache și Mircea Ghiță
Articolul următor Meteo: Cod galben de ceață la Constanța, miercuri dimineața

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei