Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele Nicușor Dan începe azi discuțiile cu partidele parlamentare

de Madalina PETRESCU Miercuri, 28 Mai 2025 297 2 min citire
Președintele Nicușor Dan începe azi discuțiile cu partidele parlamentare
Azi încep primele discuții și negocieri între Preşedintele Nicușor Dan şi liderii partidelor politice. Consultările vor dura mai mult de 11 ore. Primii care vor intra la discuții vor fi cei de la PSD. Cel mai mare partid al ţării nu s-a decis încă dacă intră la guvernare. Au mai multe cerinţe însă. Liberalii sunt consecvenţi şi rămân loiali variantei Ilie Bolojan premier. O variantă pe care o susţin şi cei de la USR. Preşedintele îşi doreşte să afle care sunt viziunile partidelor referitoare la reducerea deficitului bugetar, a cheltuielilor statului, dar şi creşterea încasărilor la bugetul statului. Toate partidele politice au fost invitate la consultări însă cei de la AUR, dar şi reprezentanţii SOS România, partidul condus de Diana Şoşoacă au anunţat că nu vor participa. POT, formațiunea condusă de Anamaria Gavrilă, a anunțat că va participa la discuțiile pentru formarea noului guvern covocate de președintele Nicușor Dan.
Programul consultărilor
Conform Administraţiei Prezidenţiale, consultările informale au fost convocate în temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) din Constituţia României. Articolul invocat prevede că Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, iar în acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Discuţiile se vor desfăşura după următorul program:
ora 09:00 - Partidul Social Democrat (PSD);
ora 10:30 - Partidul Naţional Liberal (PNL);
ora 12:00 - Uniunea Salvaţi România (USR);
ora 13:30 - Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
ora 15:00 - Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale;
ora 16:00 - Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);
ora 17:00 - Partidul S.O.S. România;
ora 18:00 - Partidul Oamenilor Tineri (POT);
ora 19:00 - parlamentari neafiliaţi.
Preşedintele a anunţat că a stabilit pentru miercuri întâlniri, de la ora 9.00 până la ora 20.00, câte o oră şi jumătate cu fiecare, cu liderii partidelor. ” Am vorbit cu liderii la telefon şi azi echipa de la Administraţie (n. red. prezidenţială) o să trimită oficial”, a declarat Nicuşor Dan, marţi dimineaţă, în faţa locuinţei sale, după ce a fost întrebat dacă începe negocierile cu partidele. Nicuşor Dan a precizat că va fi prima rundă de discuţii, care vor fi informale. ”Chiar dacă sunt organizate, ele sunt informale şi vor continua”, a precizat noul şef al statului.
Recent, Preşedintele afirma că nu vrea să se grăbească cu formarea Guvernului, şi să îşi ia un interval de 3-4 săptămâni, el arătând că doreşte ca, în discuţii, cât mai multe din aspectele programului de guvernare să fie stabilite între partide.
Taguri
Articolul anterior Ursula von der Leyen consideră odioasă bombardarea de către Israel a unei şcoli din Gaza
Articolul următor IGSU: Trei drumuri naţionale sunt blocate temporar din cauza ploilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei