Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele Nicușor Dan va participa la cea de-a opta reuniune a Comunității Politice Europene, la Erevan

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 02 Mai 2026 81 < 1 min citire
Președintele Nicușor Dan va participa la cea de-a opta reuniune a Comunității Politice Europene, la Erevan
Președintele Nicușor Dan va participa la cea de-a opta reuniune a Comunității Politice Europene (CPE), care va avea loc la Erevan, în Republica Armenia, în perioada 3-4 mai.
Reuniunea de la Erevan se desfășoară sub egida temei 'Construind împreună viitorul: unitate și stabilitate în Europa' și continuă tradiția organizării în alternanță a Summiturilor între state membre UE și state partenere, Armenia asumând la această iterație rolul de gazdă, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de Administrația Prezidențială.
În cadrul reuniunii, președintele Nicușor Dan va co-prezida, alături de președintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, masa rotundă dedicată temei 'Reziliență democratică și amenințări hibride'. Dezbaterile vor acoperi guvernanța democratică, combaterea dezinformării și a manipulării informaționale, securitatea cibernetică, apărarea, educația și monitorizarea evoluțiilor tehnologice, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale, menționează sursa citată.
În cadrul acestui format, Președintele României va susține necesitatea unei abordări mai coordonate la nivel european, a unor instituții puternice și transparente și a unor măsuri preventive eficiente împotriva dezinformării și interferențelor externe, cu scopul de a preveni ca vulnerabilitățile actuale să devină riscuri structurale pe termen lung.
Taguri
Articolul anterior Val de solicitări la ambulanță în minivacanță de 1 mai. Problemele digestive, cele mai frecvente
Articolul următor Tentativă de mită în Mamaia. Bărbat surprins cu bani și substanțe suspecte în timpul unui control al jandarmilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei