Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele Parlamentului European critică România

de Carmen MOCANU Joi, 01 Noiembrie 2012 264 < 1 min citire
Președintele Parlamentului European critică România
Președintele PE, Martin Schulz, a declarat, ieri, că "vestea" potrivit căreia trei dintre cele mai importante programe operaționale ale României vor fi suspendate este "foarte greu de digerat", dar acest fapt arată că procesul de reformă și lupta împotriva corupției nu au fost finalizate."Mă cunoașteți ca prieten al României și cred că cei mai mulți dintre dumnea-voastră mă cunosc ca fiind și un om foarte sincer. Zilele acestea ajung la București trei scrisori din partea Comisiei Europene prin care guvernului României i se aduce la cunoștință faptul că trei dintre cele mai importante programe operaționale cu fonduri europene vor fi suspendate. Această decizie se ia ca urmare a gravelor deficiențe înregistrate în procesul de acordare a contractelor de licitație publică și de administrare a acestora", a susținut președintele PE, susținând o alocuțiune în cadrul plenului reunit.
Taguri
Articolul anterior Încă 300 de năvodăreni vor beneficia de scutire la plata agentului termic
Articolul următor 40.000 de țigarete, 600 de litri de băuturi spirtoase și o instalație de produs băuturi alcoolice, descoperite în urma unor percheziții

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei