Președintele suspendat Traian Băsescu, la mitingul de susținere de la Cluj-Napoca

de Mediafax Sâmbătă, 14 Iulie 2012 454
Președintele suspendat Traian Băsescu participă, sâmbătă, la mitingul care se desfășoară la Cluj-Napoca pentru susținerea sa, în piață fiind prezente, la ora transmiterii acestei știri, aproximativ cinci mii de persoane.
Participanții la miting au venit, sâmbătă dimineață, înainte de ora 10.00, în Piața "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, majoritatea îmbrăcați în alb, având pancarte cu inscripțiile: "Traiane nu ești singur, Clujul te susține", "Clujul este de partea ta", "România trezește-te, UE a reacționat deja, noi cât mai dormim?", "Plagiatorul sfidează poporul", "Băsescu nu uita, Clujul e de partea ta", "Nu suspendării președintelui", "Pro Traian Băsescu", "Respectați deciziile Curții Constituționale", "Traiane nu ești singur, eu sunt cu tine".
De asemenea, participanții au poze cu Traian Băsescu, precum și steaguri tricolore sau steaguri simple, albe.
Oamenii scandează "Jos USL" și "Băsescu, Băsescu!".
Înainte de discursuri, pe scena amblasată în Piața "Lucian Blaga" artiștii Aurel Tămaș, Sava Negrean Brudașcu și Dumitru Fărcaș au susținut un spectacol de muzică populară.
La miting vor ține discursuri, printre alții, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, președintele PDL, Vasile Blaga, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, europarlamentarii Cristian Preda și Traian Ungureanu, prim-vicepreședintele PDL, Cezar Preda, dar și președintele suspendat Traian Băsescu.
Colegiul Director al PDL a decis, luni, organizarea a trei mitinguri în București, Cluj-Napoca și Iași, pentru "susținerea democrației, a statului de drept și a instituțiilor", anunța președintele PDL Vasile Blaga, neprecizând dacă va participa și Traian Băsescu la aceste mitinguri.
Taguri

Comentează știrea

bobo
14 iulie 2012
multa putere sa aveti

in lupta aceasta inegala cu caracatita usl-ista. CONSTANTA VA SUSTINE! VOTAM "NU" PE BULETINUL DE LA REFERENDUM.....

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei