George Simion, candidatul AUR, a obținut 586.540 de voturi (60,99%), la primul tur al alegerilor prezidențiale, în diaspora, arată datele publicate, luni dimineața, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 964 de procese verbale din străinătate din totalul de 965.
- Publicitate -
Pe locul al doilea se situează candidatul independent Nicușor Dan, care a obținut în diaspora 244.756 voturi (25,45%), urmat de Crin Antonescu (Alianța electorală România, Înainte!) cu 64.833 de voturi (6,74%) și Elena Lasconi (USR) - 31.129 voturi (3,24%).