Vineri, 05 Iunie 2026

Primăria Bărăganu face primele reduceri de personal

de Corina POPESCU Marţi, 06 Octombrie 2009 221 2 min citire
Deși la începutul lunii august reprezentanții administrațiilor publice locale și cei ai Guvernului au avut o serie de întâlniri privind reducerea numărului de angajați din primării, până în prezent nu s-a adoptat oficial nici o măsură care să vizeze anumite grile de restructurare.
Există însă și primari care se văd nevoiți acum să acționeze mai iute decât orice plan guvernamental de criză. Așa este cazul primarului din comuna Bărăganu, Constantin Bențea, care nu mai are resurse financiare în bugetul local decât pentru salarii. Pentru o singură lună. Mai precis, pentru luna septembrie. "Am vorbit cu personalul primăriei. Noi avem o deschidere totală. Le-am explicat tuturor care este situația. Cea mai bună variantă este să intre în șomaj. Am început cu doi angajați care au intrat în șomaj și vom reduce treptat numărul lor până voi rămâne doar eu cu vice-primarul", a declarat Bențea. Până acum, au intrat în șomaj un angajat de la întreținere și unul de la serviciul care se ocupă de sectorul agricol. Bențea a precizat că mai este un angajat în concediu, de la serviciul de achiziții, care urmează să intre și el în șomaj.
"Dacă îi ținem în Primărie cu promisiunea că le vom da banii peste o lună sau peste două, peste trei luni, le facem mai mult rău. Oamenii au copii la școală, au taxe de plătit. Așa, dacă intră în șomaj, tot mai primesc ceva bani", a explicat el.
Potrivit organigramei, Primăria Bărăganu ar fi trebuit să aibă 14 angajați. În prezent are doar nouă și aproximativ 35.000 de lei la buget pentru acoperirea salariilor pentru acest trimestru. "Vă dați seama că acești bani nu îmi ajung decât pentru luna septembrie. Este, de fapt, fondul de salarii pentru o lună și nu pentru trei așa cum ar fi trebuit să fie. Undeva pe la 1 noiembrie sau de Moș Nicolae vom avea cu toții parte de un cadou: se închide primăria. Vom mai rămâne doar eu și viceprimarul. Doar dacă se va întâmpla vreo minune și vom primi de undeva o infuzie de bani, doar așa vom putea ține primăria deschisă", a completat primarul.
"E mai rău decât
pe timpul lui Ceaușescu"
Întrucât nu mai există fonduri pentru achiziții și investiții, gospodarul-șef a mai spus că încearcă să mențină administrația locală fără datorii. "Dacă nu plătim curentul electric, va fi vai de noi. Prin urmare, am decis să reducem iluminatul public", a susținut Constantin Bențea.
"Dacă înainte aveam iluminatul asigurat începând cu ora 20.00 până a doua zi dimineața la ora 6.00, acum nu mai avem decât o oră seara (21.00-22.00) și o oră dimineața (4.30-5.30). E mai rău decât pe timpul lui Ceaușescu", a concluzionat primarul.
Articolul anterior Tudorel Chesoi susține că PNȚCD ar putea încheia o alianță cu PD-L pe 12 octombrie
Articolul următor Testul ADN îi confirmă lui Jude Law statutul de tătic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei