Duminică, 07 Iunie 2026

Primăria Cernavodă, pregătită să prevină inundațiile din zonă

de Carmen MOCANU Vineri, 12 Aprilie 2013 173 1 min citire
Primăria Cernavodă, pregătită să prevină inundațiile din zonă
Ploile abundente din ultima vreme au dus la emiterea unui cod portocaliu din partea meteorologilor, după ce debitul Canalului Dunăre - Marea Neagră a crescut alarmant în ultimele zile, depășind cota maximă de 600 de cm. 
Astfel, autoritățile publice locale din Cernavodă au intrat în alertă și au blocat conductele de deversare a apei pluviale. Pentru a-i feri pe locuitorii din vecinătatea Canalului de alte posibile inundații, reprezentanții Primăriei și ai SC Gospodăria Comunală SRL au izolat zona cu aproximativ 200 de saci de nisip și au construit un dig de pământ și piatră cu o înălțime de cinci metri, în dreptul caselor. 
"În prezent, se efectuează lucrări de reparație la conducta de evacuare a apei, care s-a defectat în urmă cu două zile. Lucrarea, care aparține unei firme private din cadrul SNN Cernavodă, a cedat, iar apa a refulat în locuințele și terenurile situate pe marginea Canalului. În urma incidentului, patru familii s-au trezit în toiul nopții, cu apă de aproape un metru în case", a declarat primarul din Cernavodă, Gheorghe Hânsă. 
El a mai spus că, în zonele inundate, au intervenit imediat muncitori de la SC Gospodăria Comunală SRL, echipaje ale ISU, ale Primăriei și ale SNN, pentru a evacua apa, cu șase motopompe și o electropompă. 
Și în prezent, pe malul canalului, sunt instalate patru motopompe performante, cu capacitate de evacuare a 3.000 litri / oră, ale Primăriei, iar reprezentanții RAJA au intervenit cu două motopompe, o stație plutitoare de evacuare, care pompează în flux continuu apa provenită din infiltrații. 
Reprezentanții RAJA au angajat și un scafandru, pentru a remedia avaria produsă la nivelul conductei.
Taguri
Articolul anterior UDTTMR dorește introducerea limbii tătare ca obiect de studiu opțional
Articolul următor Guvernul își va angaja răspunderea pe legea retrocedărilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei