Serviciul Autorizare Activități Economice din cadrul
Primăriei municipiului Constanța aduce la cunoștința operatorilor economici
interesați că, în perioada 22.05 - 24.05.2023, între orele 08:30 – 16:30, la
Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în Bd. Al. Lăpușneanu nr.116C
(incintă City Park Mall - etaj I, aripa nouă), se depun documentații în vederea
atribuirii de amplasamente pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter
temporar pentru perioada sezonului estival 2023, în zone publice în Stațiunea
Mamaia:
- comercializare baloane (Cleopatra – Azur, Hotel
Victoria – Melody, Complex Castel – Hotel Iaki, Hotel Modern – Hotel Golden
Tulip, Sat Vacanță);
- activități fotografice (Vila Cosena, Hotel Mercur,
Hotel Aurora, Hotel Victoria, Hotel Histria, pasarelă pietonală Perla);
- realizare și comercializare tablouri și caricaturi
(Hotel Perla, Hotel Flora, Melody, Bar Orient, Hotel Pelican, Hotel Victoria,
Butoaie);
- obsevații astronomice (Hotel Iaki, Hotel Victoria,
restaurant Promenada, Hotel Tomis);
- comercializare carte (Hotel Iaki, Hotel Victoria, Hotel
Modern).
Documentaţiile vor conține următoarele acte:
- cerere tip;
- certificat de înregistrare de la Oficiul Registrului
Comerțului;
- actul constitutiv al societății sau actul emis de
Oficiul Registrului Comerțului pentru desfășurarea activităților economice de
către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și
întreprinderile familiale care să conțină codul CAEN în funcție de obiectul de
activitate solicitat;
- pentru desfășurarea de activități fotografice se depun
fotografii cu panoul utilizat pentru realizarea fotografiilor.
Activitatea de comercializare carte se va putea desfășura
numai în tonete – modul tip, conform fotografiei atașate la prezentul anunț.
Perioada de funcționare va fi de minim 90 zile
lucrătoare.
Operatorii economici pot depune cereri pentru două sau
trei amplasamente, dar va fi aprobat un singur amplasament în funcție de
ordinea cronologică a depunerii cererii.
Atribuirea amplasamnetului se va face în funcție de
obiectul de activitate si zonă, în ordinea cronologică a depunerii cererii, cu
condiția îndeplinirii condițiilor și cerințelor din anunț.
În situația în care operatorul economic nu îndeplinește
condițiile din anunț, atribuirea amplasamentului se va face prin alunecare,
succesiv până la epuizarea amplasamentelor.
Taxele pentru utilizarea temporară a locurilor publice
(pentru fiecare amplasament) sunt cele prevăzute în H.C.L. nr. 614/27.12.2022
privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului
Constanța în anul 2023 – Anexa nr.8.