Grădinița cu program prelungit “Mugurel” a fost modernizată, iar cei 260 de preșcolari își vor desfășura activitățile educaționale în condiții optime, la standardele comparabile cu cele din Uniunea Europeană, informează Primăria Constanța.
- Publicitate -
Sălile de curs au fost dotate cu mobilier, a fost renovat cabinetul medical și bucătăria grădiniței.
Potrivit reprezentanților primăriei, lucrările s-au realizat în mod unitar pe întreaga clădire cu respectarea normelor referitoare la rezistență, stabilitate, securitate la incediu, igienă și sănătate.
Principalele lucrări de intervenție care s-au realizat asupra imobilului:
termoizolarea pereților exteriori și a aticului;
reabilitarea terasei;
crearea unui spațiu adecvat pentru primirea și trierea preșcolarilor;
dotări cu echipamente de specialitate;
crearea/adaptarea intrărilor pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități și alte măsuri de dezvoltare durabilă;
înlocuirea completă a instalațiilor electrice, sanitare si termice;
montarea de uși/dispozitive/compartimentări, în conformitate cu normele legate de securitatea la incendiu;
instalarea unui sistem de climatizare și ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior;
amenajarea și dotarea locului de joacă.
Proiectul are o valoare de 3.987.982, 84 lei și a fost realizat cu finanțare de la Uniunea Europeană prin POR.