Duminică, 07 Iunie 2026

Primăria cumpără 9 sirene de alarmare a constănțenilor. Iată unde vor fi amplasate!

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 22 Mai 2023 281 1 min citire
Primăria cumpără 9 sirene de alarmare a constănțenilor. Iată unde vor fi amplasate!
Autoritatea publică locală a municipiului Constanța a încheiat două contracte, în vederea achiziționării a unor noi sirene pentru alarmarea populației, cât și în vederea realizării serviciului de mentenanță pentru toate aceste dispozitive dispune în reședința de județ. Iar ambele contracte au fost încheiate cu aceeași firmă, SC Axatel Service SRL, din București.
Astfel, unul dintre contracte, în valoare de 575.400 lei, fără TVA, vizează furnizarea și montarea a 9 sirene electronice pentru alarmarea populației. Contractul a fost încheiat pe 16 mai, iar furnizorul are obligația să monteze sirenele în termen de 30 de zile. Dispozitivele urmează să fie instalate în următoarele locuri din municipiu: strada Unirii, nr. 32 – 34, Universitatea „Spiru Haret”, strada Elena Cuza, nr. 12, pe complexul 2 Cocoși, bd. Tomis, nr. 235, bloc C, cinema Dacia, strada Aurel Vlaicu, nr. 41, bloc PC 1, bd. Mamaia, nr. 284, Liceul Energetic, aleea Murelor, nr. 14, str. Verona, nr. 2, bloc B., hotel Riviera și hotel Meridian, ambele din stațiunea Mamaia.
Al doilea contract, în valoare de 253.334,80 lei, fără TVA, vizează realizarea mentenanței pentru un număr de 39 sirene electrice, a 15 sirene electronice, din care 1 mobilă, și a unui dispecerat de alarmare. De menționat că aceeași firmă a mai realizat acest serviciu, pentru Primăria Constanța, și în trecut.
SC Axatel Service SRL este administrată de Gheorghe Ungureanu și, potrivit confidas.ro, a încheiat 997 contracte de achiziții publice, în valoare de peste 15 milioane de lei. 
Taguri
Articolul anterior Nicolas Richard, noul CEO al ENGIE Romania. Îşi va intra „în pâine” de la 1 iunie
Articolul următor Operatorul portuar Decirom Constanţa, preluat de grupul TTS. „Undă verde” din partea Consiliului Concurenţei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei