Duminică, 07 Iunie 2026

Primăria Mangalia ajută mamele ai căror copii nu au depăşit vârsta de 3 luni

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 10 August 2022 356 < 1 min citire
Primăria Mangalia ajută mamele ai căror copii nu au depăşit vârsta de 3 luni
Administraţia locală din Mangalia vine în ajutorul mamelor de nou-născuţi ai căror copii nu au depășit vârsta de trei luni. Acestea vor primi tichete sociale pe suport electronic în valoare de 2000 de lei.
Vă informăm că, în această perioadă, urmează să implementăm măsurile de acordare a sprijinului pentru nou-născuți în valoare de 2.000 de lei, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, care se acordă conform prevederilor OUG nr. 113/2022. Categoriile de persoane care pot beneficia de acest ajutor sunt mamele care au născut în anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, aflate în diverse situații de risc, prevăzute în actul normativ. Pentru mai multe detalii și luarea în evidență, puteți apela Direcția Asistență Socială, din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia, la numărul de telefon 0341/140.113", a transmis primarul Cristian Radu.
Taguri
Articolul anterior Patru seri memorabile în parcul Teatrului "Oleg Danovski"
Articolul următor Bine de ştiut! Oraşul Murfatlar, fără apă la robinete

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei