Luni, 08 Iunie 2026

Primăria Mangalia organizează un concert în fața Casei de Cultură, de Ziua Copilului

de Carmen MOCANU Miercuri, 29 Mai 2024 953 1 min citire
Primăria Mangalia organizează un concert în fața Casei de Cultură, de Ziua Copilului
Primăria Mangalia va organiza, sâmbătă, 1 Iunie, începând cu orele 17:00, pe platoul din fața Casei de Cultură, un spectacol artistic și mai multe evenimente specifice, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul dedicat celor mici va cuprinde un concert de excepție, la care va participa îndrăgita solistă Mira, dar și artiști locali, precum interpreții Corului „Callatis”, dirijat de prof. dr. Traian Broască și cei de la Atelier Canto Mangalia, coordonați de Lisa Opriș. Ziua copilăriei va fi sărbătorită și prin dansuri ritmate și antrenante, alături de micuții artiști ai trupei Latino Kids by Anca Petrea și cei de la DansArt Studio, antrenați de Oana Pencea și Iulia Bordea, astfel că toți participanții la eveniment vor avea o zi minunată, plină de culoare și voie bună. Special pentru copii, pilotul din Mangalia Emil Ghinea, vicecampion la Campionatul de Viteză în Coastă, va pune la dispoziția celor mici mașina de curse pentru a face fotografii alături de el și a imortaliza cele mai frumoase momente, într-o zi specială. De asemenea, toți copiii prezenți la marea sărbătoare vor avea parte și de surprize dulci. Cu această ocazie, primarul Cristian Radu și comunitatea locală din Mangalia urează tuturor copiilor, de ziua lor, un sincer „La Mulți Ani”!
Taguri
Articolul anterior Casa Luca din Vama Veche şi Hotelul Proton din Neptun, scoase la vânzare
Articolul următor ANOFM: Cei mai mulți șomeri din România au între 40 și 49 de ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei